luni, 14 aprilie 2014

Esti la prima ta sarcina?

Mă bucur mult de tot pentru tine, e o mare, mare fericire și onoare să fii mămică!

Știu, e grea sarcina, mie îmi spui?

Sincer eu aş strânge semnături să se construiască cea mai mare statuie din lume a unei femei însărcinate ca să înţeleagă toată lumea că o femeie însărcinată e un miracol.

Dacă ar fi să mă întorc în timp la momentul în care am aflat că sunt însărcinată mi-aș transmite mesajul acesta: „Vei avea un copil frumos și sănătos, relaxează-te!”

Știu că primele luni de sarcină sunt destul de confuze și doctorii ne spun să așteptam să treacă primul trimestru să fim siguri că totul e ok și asta mai mult ne sperie. Sigur ca nu toate femeile au o sarcină prea ușoară, dar încearcă de pe acum să îţi umpli timpul cu activități care sunt mai apropiate de stilul de viaţă pe care o sa îl ai în viitor. Vizitează o prietenă care are bebe mic sau rude cu bebe mic şi încearcă să îl ţii în brațe, să îi schimbi scutecelul, pur şi simplu să te familiarizezi cu cele mai comune activități pe care o sa le faci cu ochii închiși în următorii ani.

Îti recomand cu drag o carte pe care am primit-o şi eu în timpul sarcinii și care m-a ajutat foarte mult să înțeleg cum se dezvoltă bebeluşul în burtica mea: „What to expect when you’re expecting” scrisă de Heidi Murkoff, Sharon Mazel. Înţeleg de ce este cea mai bine vândută carte despre sarcină de până acum din SUA: aproape toate datele de acolo privind sarcina pe săptămâni au fost cam la fel cu datele pe care le primeam eu de la ecografiile pe care le-am făcut. Mai multe date despre această carte găsiți aici: http://www.whattoexpect.com/what-to-expect-when-you-re-expecting-bookstore.aspx#

Din păcate, nu este tradusă şi în limba română, dar am observat ca pe siteul www.copilul.ro informațiile privind sarcina pe săptămâni coincid foarte tare cu tot ce scrie în cartea aceasta. Asa că poţi să obții informații la fel de bune și de acolo.

În cazul în care lucrezi, întreabă-ţi secretara sau departamentul de resurse umane despre ce acte trebuie să aduci la muncă. În general se cere o adeverință de la medicul de familie care sa adeverească faptul că ești însărcinată. Legea zice că e obligatoriu să o aduci de îndată ce afli că eşti însărcinată pentru că e interzis ca angajatorul sa te concedieze din momentul acela. În ultimele luni de sarcină beneficiezi de mai multe avantaje, printre care faptul că poți să lucrezi doar 6 ore pe zi în loc de 8.

Conform ultimelor modificări legislative, concediul se împarte aşa:

1. Concediu de lăuzie şi maternitate (asa numitele prenatal şi postnatal) – care e de fapt un concediu medical dat de doctorul de familie sau de ginecologul care îți urmărește sarcina  în care el/ea bifează pe spatele certificatului codul respectiv al concediului de lăuzie şi maternitate ca să calculeze contabilul salariul corect, adică 85% din salariul tău net). 

Concediul acesta are 126 de zile care pot fi împărțite după cum te simți și poți tu. 

- Adică poți să intri în acest concediu cu maxim 63 de zile înainte de data la care vei naște (dar nu mai mult) și îți rămân 63 zile după ce naști; 
- De asemenea, poți să alegi să stai la muncă până în ziua în care naști și din ziua nașterii vei primi concediul acesta următoarele 126 de zile;
- Poți să te întorci la muncă după 42 de zile (care sunt obligatorii din punct de vedere legal).

2. Concediu pentru creșterea copilului – din ziua în care ți s-a încheiat concediul de lăuzie și maternitate, își depui actele la primăria de care aparții pentru solicitarea concediului de creștere al copilului și a indemnizației aferente. Poți să soliciți să stai acasă un an sau doi ani, decizia o iei atunci când scrii cererea și nu mai poate fi modificată ulterior. Presupunând că ai fost la muncă în ultimul an ( și ți-au fost plătite contribuțiile la stat), indemnizația se calculează astfel:

- Dacă soliciți să stai un an, primești 85% din media veniturilor nete din ultimele 12 luni anterioare nașterii, dar nu mai mult de 3400 lei/lună și nu mai puțin de 600 lei/lună. Dacă ai ales varianta aceasta și vrei să te întorci mai devreme, primești un stimulent de inserție din partea statului în valoare de 500 de lei pana când bebe face 2 ani.

- Dacă soliciți să stai 2 ani, primești 85% din media veniturilor nete din ultimele 12 luni anterioare nașterii, dar nu mai mult de 1200 lei/lună și nu mai puțin de 600 lei/lună. Dacă alegi această variantă, chiar dacă alegi să te întorci la muncă mai devreme de un an sau după un an și ceva, nu primești stimulent de inserție. 

În afară de această indemnizație, bebe primește alocația în valoare de 200 lei/lună până la vârsta de 2 ani.



Nașterea

Majoritatea femeilor însărcinate pentru prima dată asteapta în mod normal nașterea cu oarecare  strângere de inimă, poate chiar cu mare frică, altele o așteaptă ca pe o experiență normală care te împlinește ca femeie. Cam toate mămicile pe care le-am întrebat despre naștere au zis ceva de genul: Aaa…..nașterea…da…a fost grea, dar am și uitat.

Nașterea e doar o etapă, o sa treacă repede.

Indiferent de metoda prin care alegi să naști, nicio naștere nu seamănă cu alta, așa că ascultă-ți instinctul, corpul și doctorul. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu